CS Medgidia se impune cu Dinamo București în deplasare
CS Medgidia a fost sigură pe ea în deplasarea de la Dinamo București și nu a lăsat loc de greșeli, impunându-se cu una dintre cele mai titrate echipei românești, în patru seturi, scor 3-1.
Fetele antrenate de Voinea Florin și Radu Began au început curajos meciul și au avut inițiativă, reușind să conducâ ostilitățile în primul set. Cu Ioana Baciu, Ramona Rus, Alexandra Trică, Raisa Ioan și Andreea Ordeanu într-o formă foarte bună, susținute foarte bine și de coordonatoarele Diana Calotă și Bianca Albăstroiu, fetele au fost constante în joc și au dominat în aproape tot meciul, excepția făcând-o setul secund, în care Medgidia a avut o revenire spectaculoasă, însă nu a reușit să-l închidă. A fost singurul set pierdut, în punctele de prelungiri, cu scorul de 28-26.
A fost un meci în care atacurile și-au atins ținta, iar jocul variat pe extreme dar și central din linia a 2-a, a făcut ca Medgidia să presteze un joc eficient. Punctele obținute prin blocajele Raisei Ioan, Ramonei Rus și Andreei Ordeanu au complementat atacul bun pe care l-am avut azi.
